Blocajul scriitorului: de ce, cum, de ce mie?

Dacă tot sunt zeci de păreri pe net despre blocajul scriitorului, hai să mai vin și eu cu una personală.

Ce e aia "blocajul scriitorului" e destul de simplu de intuit.

E momentul ăla când te uiți la ecranul calculatorului dar nu-l vezi. Vezi doar liniuța verticală care aduce panică și stări depresive, simplul indicator al spațiului gol — dovada clară a faptului că nu ești în stare să așterni un cuvânt pe pagină.

Merge și dacă ronțăi pixul în timp ce te bălăngăni cu o agendă în brațe și în loc de litere, pe foaie apar figuri geometrice strâmbe, chipuri semi-umane; hai, recunoaște că n-ai fost niciodată as la desen.

Blocajul scriitorului vine din multe direcții. Departe de a fi o listă exhaustivă, cam la astea m-am putut gândi eu.

Una, are legătură cu viața ta personală. Te simți rău, ești extenuat de muncă, ai probleme financiare sau sentimentale, ți s-a întâmplat ceva și viața ți-a fost dată peste cap.

E ușor de înțeles de ce în aceste condiții creierul tău nu e capabil să se relaxeze și să se concentreze asupra scriiturii.

Rezolvare:

Păi... trebuie să rezolvi problemele cu care te confrunți. De la o simplă plimbare la aer curat sau vizionarea unui film care să te relaxeze, până la găsirea de soluții la probleme mai dificile.

Alta are legătură cu scrisul în sine.

Să fim serioși. Mare parte dintre noi avem nevoie de planificare înainte de a scrie. Avem nevoie să știm cum începe și cum se termină povestea, cine ne sunt personajele, unde sunt momentele cheie și tot așa, chestii de structură.

Parte pentru că alegi să ignori ceea ce pare multă muncă (este, dar te ajută în final), parte pentru că nu știi cum să faci asta, te poți trezi în una din următoarele situații:

1. Ai scris primul capitol și te-ai blocat. Și nici măcar nu înțelegi ce se întâmplă și de ce ți se întâmplă tocmai ție. Nu ești singura persoană, se întâmplă mai des decât crezi.

Ce s-a petrecut de fapt?

Ai pornit prea în viteză.

Poate ai auzit sfaturile alea pe net că trebuie să iei cititorul pe sus din prima și să-l arunci în acțiune, să-l alergi, să-l tăvălești în luptă. Și mai trebuie să aduci rapid în discuție și personajul negativ, așa că-l pui tot în capitolul 1 și vine și ăsta cu chef de ceartă și scandal, explozii, fugăriri cu mașina...

Și după 5000 de cuvinte (mai mult sau mai puțin) ai obosit. Și tu și personajele. Că nu le-ai lăsat să răsufle, să analizeze ce li se întâmplă, să facă planuri, să observe lumea din jur. E oarecum normal că-n capitolul 2 nu mai știe nimeni ce să facă. Le-au făcut pe toate în primul. Da, uneori e și o scenă de sex îngrămădită prin toată agitația aia.

Rezolvare:

Pune la punct structura fiecărei scene. Fără grabă. Fă o schemă pe hârtie (sau în fișier Word, eu folosesc ambele) cu acțiunea cărții. În fiecare scenă să se întâmple ceva, dar nu totul. O scenă dezvoltă UN personaj în timp ce folosește dialog, alta împinge acțiunea mai departe prin expoziție, alta se ocupă de dezvoltarea altui personaj prin introspecție și pune laolaltă detalii.

Și dacă tot te-ai pornit, fă asta pentru toată cartea, altfel riști să ajungi la punctul...

2. Ai ajuns la mijloc și gata. Personajele zici că-s proaste toate, că nimic nu mai vor să facă. Orice discuție le pui să poarte, dialogul sună plat de începi și tu să te întrebi dacă n-o fi ceva în neregulă cu tine.

Veste bună. Nu e.

Veste proastă. Tot despre structură e vorba și va trebui să lucrezi la ea.

Blocajul în mijlocul poveștii apare când nu te-ai gândit la cum construiești finalul ei – lasă, băi, că până acolo îmi vine mie o idee – na, că n-a venit.

În cca 40 -50 mii de cuvinte cât ai scris până acum, personajele au cam făcut tot ce se putea face în decorul – universul creat pentru ele. Au avut parte de conflict – l-au rezolvat. Au avut timp de gândit – au reflectat până au rămas fără idei. Pentru că dacă ar mai fi rămas ceva de făcut, nu te-ai fi blocat. Pentru încă un capitol cel mult.

Problema e că nu ai stabilit unde și când are loc climaxul. Nu ăla. Ăla narativ. Ăla care stă de regulă aproape de finalul cărții.

Rezolvare:

Indiferent unde sunt personajele în mijlocul poveștii (sau ce fac ele acolo), mută-le. Schimbă orașul, țara, continentul, planeta, universul. Dacă nu vrei să le schimbi locul, adu un element nou care să le dea viața peste cap. Poate fi un personaj nou (sau unul de care te-ai folosit la începutul cărții și ai și uitat de el), poate fi un fenomen natural (furtună, cutremur), o alarmă, o știre (bună sau rea). Indiferent ce truc alegi, ca să depășești momentul, ceva trebuie să schimbi în viața personajelor. Preferabil, ceva care să-i despartă (pentru a le testa fidelitatea, reziliența, depinde ce gen de carte scrii), să-i adune pe toți grămadă dacă le-ai găsit locuri confortabile tuturor în orașe diferite.

Cred că s-a înțeles. Un CEVA trebuie inventat pentru a construi drumul către punctul de maximă tensiune și rezoluție a poveștii. Evident, fiecare gen literar are specificațiile lui, clișee și tropes de care te poți folosi, dar asta e altă discuție.

Altă direcție din care apare blocajul, are legătură cu perfecționismul.

Dacă ai stat minute în șir până ți-a amorțit mâna pe mouse și orice frază îți trecea prin minte nu părea "demnă" de a fi pusă pe hârtie... aia e. Vrei din prima să scrii precum autorii pe care-i admiri. De parcă oamenii ăia au scris de la primul draft frazele perfecte, nu au trecut și ei prin revizii și corecturi până li s-a acrit.

Rezolvare:

Scrie așa cum îți vine în minte. Nimeni nu vede și nu critică ce scrii tu acum. Ai tot timpul după finalizarea poveștii să bibilești la fiecare cuvânt.

Uite un motiv de blocaj și mai amuzant.

În timp ce unii nu mai știu ce naiba să mai scrie, tu ești plin de idei. Plin până la refuz, nu oricum. Ai atâtea idei că nici nu mai știi ce să scrii.

???

Trei personaje, toate par principale, nu vrei să renunți la niciunul și să-l pui în umbră că uite ce frumos și ce personalitate are și mamăăă câte lucruri ar putea să facă în cap. 4. Dar dacă schimb peisajul de munte cu o deltă, că nu prea s-au scris cărți în delte, nu? Ia să caut pe Google... cărți fantasy cu acțiunea în deltă... neah, deșert, ăsta e răspunsul. Ceva cam ca Dune, dar nu cu fremeni, mai pun oaze pe acolo...

Și au trecut 3 zile de când o ții așa. Și ai impresia că e de fapt e brainstorming, dar nu e. Ești blocat între idei și până nu alegi una să rămâi cu ea, nu vei ieși de acolo.

Rezolvare:

Simplu. Alege ceva. Alege 3 idei dacă îți plac 3, dar pune-le în fișiere separate. Scrie 3 cărți diferite în care să te folosești de tot ce ți-a plăcut. Fă o serie. Pune în fiecare volum câte ceva.

Ăsta nu mai e așa amuzant și am trecut prin el. Frica de a fi judecat.

Bine, am trecut și prin ăla cu mijlocul, am cel puțin 3 cărți începute și abandonate la mijloc.

Dar, revenind la ăsta de acum. Uneori, ne simțim impostori. Uneori, ne temem că prin ceea ce scriem influențăm mai mult decât ar trebui oamenii care ne citesc.

Vedem cu ochii minții persoane cu degetul ridicat acuzator: Ai atins corzi prea sensibile fată! Despre X subiect nu se face mișto! Despre Y subiect nu se scrie, punct!

Și stai cu degetul pe tastatură și te întrebi, e moral? E prea mult? O să se supere unii? O să se sperie alții? Cât mai ai voie să spui public și cât nu? Despre ce subiecte mai poți scrie într-o societate ce pare determinată să cenzureze tot ce nu le convine și nu le gâdilă egoul?

Rezolvare:

Eu mi-am impus propriile limite, conform propriilor valori morale. Și legislației în vigoare, evident. Că unele lucruri țin de legi, nu de morală.

Nu am personaje bazate pe oameni reali: prieteni, familie, nici măcar cunoștințe.

Nu că nu ar putea avea o trăsătură de caracter comună, dar personajul nu e omul real, nu poate fi identificat.

Nu fac morală. Niciodată. Nu am măcar o frază care să impună o direcție sau alta privind modul în care eu, autorul, văd lumea și înțeleg moralitatea. Îți pun personajele în fața ochilor, ți le arăt ce fac, cum fac, poate uneori, îți explic și de ce fac, dar nu mereu, mai gândește și singur de ce a luat o anume decizie și nu alta, în rest, TU, cititor, tragi propriile tale concluzii conform credințelor și conceptelor în care crezi. Dacă tu înțelegi altfel decât mine, nu-s eu de vină, nu-i nimeni de vină, așa alegi tu să interpretezi.

Altfel, scriu despre tot ce vreau.

Glume proaste? Poate nu avem același simț al umorului. Move on.

Prea multă brutalitate? E o carte cu războinici, scrie pe copertă, la ce te așteptai?

Politică și corupție în rândurile bisericii? Hai, pe bune, că n-am inventat eu treburile astea, există de când lumea.

Mai sunt și altele. Motive pentru care creierul tău se poate bloca.

Dacă te apuci să scrii ceva pentru că e "în trend" și te gândești că s-ar vinde mai bine, dar adevărul e că ți-e lehamite să deschizi fișierul că pentru că pur și simplu nu e genul tău. Apropo, trend-ul vine și pleacă, nu știi când vine al tău.

Ai terminat un proiect mare, ai luat pauză 2 săptămâni și te simți gata să începi altul. Tu, poate, creierul tău sigur are nevoie de mai mult timp de relaxare.

Nu prea știi de ce scrii sau pentru cine. Cum să-ți vină frazele ușor în minte când de fapt nici nu prea știi ce faci acolo? Dacă ai în cap o audiență tânără (YA, copii), trebuie să folosești un anume vocabular, pentru un public matur, altul.