Dialoguri care omoară o poveste și cum le resuscitezi

O carte bună te atrage și te ține prins în lumea ei prin mai multe lucruri. Temă, personaje, conflict, ritm, descrieri de peisaje ori dialog. Dialogul poate împinge acțiunea înainte, poate dezvălui secrete sau introduce noi mistere, poate ajuta la dezvoltarea personajelor sau la detensionarea unei scene. Un dialog bine construit poate salva o lume fictivă găunoasă. Un dialog plictisitor sau chiar enervant, poate face cititorul să dea cu cartea de pereți.

Azi vom discuta despre cum să NU scrii un dialog prost.

Dialogurile sunt inventate special pentru acest clip, orice asemănare cu un dialog din altă operă literară, este pur întâmplătoare.

Dialogul plictisitor

— Regatul este în pericol. Regele Tarian a fost otrăvit de fratele său, iar noi trebuie să recuperăm Sabia Strălucitoare din Peștera Umbrelor înainte de luna plină, spuse Alfonso.

— Da, pentru că fără Sabia Strălucitoare, regatul va cădea pradă demonilor din nord, iar noi toți vom muri, spuse Titus.

Nu știu vouă, mie îmi sună îngrozitor. De prost.

În primul rând, probabil că până să aibă loc acest dialog, cititorii știu că regele a murit otrăvit de frate, că e nevoie de sabia minune și că fără ea regatul nu poate fi salvat.

Așadar, cele două personaje nu vin cu nimic nou. Repetă doar ceea ce cititorii știu, pe un ton plat, fără nicio diferență în tonul personajelor.

Personajele vorbesc ca niște enciclopedii, nu ca oameni reali.

Informația e împinsă în față fără subtilitate.

Nimic din personalitatea personajelor nu reiese din replici.

Cum să îmbunătățești:

Alfonso își scărpină barba privind absent în sus.

— Cum naiba ajungem în Peștera Umbrelor înainte de luna plină? E la trei zile de mers!

— Nu te îngrijora. Dacă demonii invadează, vor începe din nord. Mai câștigăm puțin timp.

Își mută privirea către prietenul lui, lăsă barba în pace și ridică din umeri.

— Poate. Dar fără Sabia Strălucitoare, nu avem nicio șansă.

— Nici Regele Tarian n-a avut prea multe. Să sperăm că nemernicul de fra`su nu ne otrăvește și pe noi.

Parcă sună altfel. Cu toate că informațiile pe care le primește cititorul sunt aceleași. Iar dacă cititorii știu deja toate amănuntele expuse în acest dialog, atunci probabil că ar trebui ca dialogul să nu mai existe deloc în poveste.

Informația e strecurată într-un limbaj natural.

Prin adăugarea celor două fraze de descriere între liniile de dialog, am stabilit ce face și cum se simte personajul, fără a mai fi nevoie de etichetarea numelui la final de propoziție. Se deduce cine vorbește.

Până în acest moment, probabil cititorii știu numele celor 2 personaje, iar dacă dialogul este doar între ei doi, nu e nevoie de menționarea la final de dialog, cine vorbește de fiecare dată.

Personalitățile celor 2 personaje ies în evidență: unul e serios, temător și îngrijorat, celălalt e optimist și calm.

Dialogul creează dinamism și conectează cititorii cu personajele.

Dialog siropos și artificial

Scenă: Un erou și o eroină pe un munte, admirând apusul înainte de o bătălie.

— Frumusețea ta întrece lumina soarelui, chiar și în aceste vremuri întunecate, spuse el.

— Oh, dar ce folos are frumusețea mea dacă lumea noastră e pe cale să piară?

— Atâta timp cât te am pe tine, voi lupta cu orice întunecime.

Și singurul gând al cititorului va fi, mai bine vă aruncați amândoi de pe stânca aia și scap de voi.

Personajele vorbesc neconvingător, iar cititorul își dă ochii peste cap și pune cartea drept suport la masa aia strâmbă din bucătărie.

De ce e prost:

Dialogul este melodramatic și nenatural. Serios, cine vorbește așa chiar și într-un roman fantasy?

Nu simți emoții reale între personaje.

E o tentativă eșuată de lirism în proză.

Cum să îmbunătățești:

— Minunat apusul seara asta. Te uiți?

El zâmbește și se uită direct în ochii ei.

— Prefer să mă uit la tine.

— Oare o să mai prindem și alte apusuri împreună?

Se adăpostește mai bine la pieptul lui.

El îi sărută creștetul capului.

— Pentru astfel de clipe, nu voi înceta niciodată să lupt.

Dialogul este mai simplu, dar mai puternic, pentru că transmite emoții reale.

Reflectă teama și tensiunea situației fără să fie exagerat.

Creează intimitate și conexiune între personaje fără a suna artificial.

Dialog care sună prea modern pentru timpul povestirii

— Deci, serios, de ce nu putem folosi portalul să ajungem acolo? Ar fi mult mai rapid, spuse ucenicul.

— Pentru că nu așa funcționează magia, okay? Vom folosi mijloacele tradiționale, răspunse magul.

Am exagerat intenționat, nu cred că am citit pe undeva un dialog chiar atât de prost, dar am citit dialoguri care contrastau destul de puternic cu epoca în care trăiau personajele.

Singura dată când acest tip de dialog ar fi posibil și credibil, ar fi în cazul în care personajele fac un salt în timp. Un mag din timpuri medievale ar folosi modul lui de exprimare chiar dacă ajunge în timpurile moderne, iar un personaj născut în 2002, ar vorbi așa cum vorbim noi, chiar dacă ar ajunge la curtea regelui Artur.

De ce e prost dialogul de mai sus?

Dialogul folosește limbaj care nu se potrivește cu lumea construită.

Distruge imersiunea cititorului în poveste.

Face personajele să pară caricaturi.

Cum să îmbunătățești:

— Dar, Maestre, de ce nu folosim portalul? Ar fi mult mai rapid.

— Pentru că magia are reguli, băiete. Reguli care nu se înclină în fața comodității tale.

— Dar regulile pot fi schimbate…

— Și cei care încearcă le plătesc prețul. Ești pregătit pentru asta?

Dialogul păstrează un ton potrivit lumii fantasy.

Reflectă relația maestru-ucenic prin modul în care vorbesc.

Creează tensiune și evidențiază personalitățile celor doi.

Dialogul năucitor. N-am găsit alt termen.

— Da, și atunci Dan a fugit după Oana, mi-a zis Gabi. Dan încerca să o facă să se întoarcă. A alergat după ea pe stradă și a strigat-o pe Oana și a rugat-o să stea o clipă și să-l asculte. Marian își trecu mâinile prin păr, dădu din cap și oftă. Dar știi cum e Oana, nu s-a oprit să-l asculte deloc. Și Gabi a zis că mai bine vine să-mi spună mie ce și cum și poate vorbesc eu cu Oana să-l asculte totuși pe Dan.

Dacă nu ai priceput nimic, nu-ți face griji. Nici cititorii nu vor pricepe ce se întâmplă între cele 4 personaje.

De ce e prost dialogul?

Se repetă nume de personaje inutil.

O idee simplă e reluată de mai multe ori, pierzându-și claritatea.

Dialogul pare scris de un copil de 10 ani căruia nu-i place literatura.

Cum să îmbunătățești:

— M-a căutat Gabi să-mi spună că Dan a zărit-o pe Oana și a încercat să o oprească. Voia să-i spună cum au stat lucrurile în realitate, dar ea doar a fugit de el. M-a rugat să vorbesc eu cu ea, poate pe mine mă ascultă, spuse Marian.

E tot un dialog jalnic, dar am înlăturat redundanța și am adus puțină claritate despre cine vorbește despre cine.

Dialogul întrebare-răspuns

Uneori e nevoie să dăm lămuriri cititorului ori să îl informăm. Pentru a evita info dump, putem crea un dialog care în mare parte va consta din întrebări și răspunsuri.

— Mihai, ce-ai mai făcut zilele astea?

— Am lucrat.

— Ce ai lucrat?

— Ce lucrez la muncă.

— Unde lucrezi?

— La fabrică.

— Și îți place acolo?

— Da.

— Ai prieteni acolo?

— Da.

— Câți prieteni ai?

— Câțiva.

— Ce faceți când vă întâlniți?

— Vorbim.

— Despre ce vorbiți?

— Despre tot.

— Și ce mai faci pe lângă muncă?

— Nu prea fac altceva.

— Deci nimic altceva?

— Nu.

Dialogul este simplu, repetitiv și fără conținut. Întrebările sunt la fel de generale, iar răspunsurile nu aduc informații interesante sau relevante despre personaje, făcând conversația să pară alungită forțat și plictisitoare. De parcă singurul tău scop e ca romanul să aibă mai multe cuvinte. Sau mai multe pagini și cam atât.

Cum să îmbunătățești:

— Mihai, ce-ai mai făcut zilele astea?

— Am lucrat.

— Te-ai angajat?

— Îhm. La o fabrică.

— Și? Îți place acolo?

— Ehh. Să zicem că da.

— Nu ți-ai făcut prieteni încă?

— Ba da. Câțiva.

— Înseamnă că vă mai întâlniți, mai stați de vorbă.

Mihai nu mai răspunse nimic.

— Nu vă întâlniți? Nu vorbiți?

— Ba da.

— Despre ce vorbiți?

— Muncă.

— Nu mai faci nimic altceva?

— Nu prea.

— Doar muncă.

— Aha.

Funcționează mai bine pentru că am întrerupt dialogul cu Mihai prin propoziția Mihai nu mai răspunse nimic, am introdus interjecții și personajele se comportă natural.

Din cum decurge dialogul, se poate înțelege că Mihai e plictisit, nu are chef de vorbă sau nu-l suportă pe cel care pare că-l interoghează.

Astfel, un dialog banal spune ceva despre cele 2 personaje, starea lor spirit, relația dintre ele.

O să închei cu un tip de dialog care poate fi folosit în anume situații, dar cu mare grijă.

Apare în cazul personajelor copii supra dotați intelectual. Genul de personaj care vorbește sofisticat și care, prin comparație, trebuie să sublinieze intelectul superior al copilului în fața adulților normali.

Dacă nu acesta e scopul specific al personajului, atunci un copil normal nu ar trebui să vorbească așa:

— Analiza mea asupra comportamentului uman și a interacțiunii dintre indivizi sugerează că oamenii nu sunt mereu sinceri în fața adevărului. Există un conflict intern al motivațiilor, ceea ce face aproape imposibil să înțelegem natura umană.

— Ăăă, bine, dragule... nu vrei să te joci acum cu prietenii tăi?

Băiatul se uită pe fereastra dincolo de care vecinii de vârsta lui alergau după o minge pe gazonul din spatele casei, într-o învălmășeală de mâini, picioare și țipete furioase.

— Din păcate, acel tip de joc nu reflectă deloc complexitatea interacțiunilor sociale reale, ceea ce îmi provoacă un oarecare disconfort mental. Eu prefer activități care implică un grad mai mare de raționament abstract și introspecție profundă.