Tropes vs convenții literare

La ce folosesc termenii și de ce ar trebui, în calitate de creatori, să ne pese?

Hai mai întâi să vedem ce înseamnă exact fiecare.

Tropes sunt motive și teme care apar în mod repetat în povești și pe care oamenii le recunosc ușor. Unii aleg să citească respectiva poveste tocmai pentru că ea conține un anume trope – nu știu dacă "enemies to lovers" e încă pe val sau a fost înlocuit cu altul, dar cam la asta mă refer.

Convențiile în schimb, sunt acele elemente (cerințe), acceptate în universul literar, pe care o formă de scriere e necesar să le aibă pentru a putea fi integrată într-un anume gen.

Când spunem că cineva "sparge convențiile" înseamnă că lucrarea respectivă nu mai poate fi încadrată într-un anume gen sau nu mai aparține doar unui singur gen literar, caz în care avem un amestec de genuri din care e greu de ales unul principal și definitoriu.

Convențiile sunt reguli specifice fiecărui gen literar și nu se rezumă doar la temă. Există reguli privind nr. de cuvinte mim./max. pentru fiecare, limitări de limbaj și grad de complexitate al acestuia (cărțile dedicate copiilor trebuie să respecte mai multe reguli, în funcție de vârsta lor), formatul (piesele de teatru, scenariile, poeziile au structură aparte).

O carte dedicată adolescenților (genul YA) are limitări, care sunt tot convenții ale genului. În fine, ar trebui să aibă ori le are doar la nivel teoretic că în realitate...

Divaghez.

Ca scriitor, nu e obligatoriu să știi toate regulile impuse tuturor genurilor literare, dar e bine ca măcar în zona în care îți place să scrii să știi care sunt elementele esențiale care-ți definesc genul. Cu corectura, corecția și lustruitul manuscrisului se ocupă editorul. În cazurile fericite, da, știu.

Câteva exemple. Lista cerințelor nu e completă.

Cerințe pentru ca un roman să fie catalogat drept fantasy:

— să existe ținuturi sau personaje fictive (zei, vrăjitori, zâne, creaturi mitologice etc.)

— obiecte magice

— legi ale fizicii încălcate în moduri inexplicabile, magice, de tip hocus-pocus sau mai realiste

— universul imaginat/creat influențează pozitiv sau negativ personajele și acțiunea, nu e acolo doar de decor

Cărți romance:

— finalul este întotdeauna fericit. Există o confuzie între romanul de dragoste (povești de dragoste ce pot fi incluse și-n literatura contemporană) care poate avea final dramatic și romance, care e gen literar de sine stătător și care e numai cu happy end

— decorul este real, din lumea cunoscută, indiferent de timpul în care e plasată acțiunea

— personaje care se întâlnesc, se plac/se urăsc, trec prin niște probe și transformări, ajung la concluzia că se iubesc, rămân împreună

— chiar dacă există sub-ploturi, acțiunea e centrată pe personaje și sentimentele dintre ei

Horror:

— nu scrii cu adevărat horror dacă nu poți crea atmosfera potrivită. Atmosfera ajunge să fie apăsătoare, sumbră, tonul poate fi rece, calculat sau șoptit, delicat în mod voit astfel încât să completeze starea de teamă, de tensiune

— personajele și decorul trezesc sentimente de neliniște, teamă, groază

— exploatează sentimentele umane, reale, prin intermediul personajelor umane sau monștri, extratereștri, forțe inexplicabile, invizibile etc.

Roman polițist:

— un mister, un caz, un puzzle de rezolvat

— un personaj în rol de detectiv, polițist, civil, cineva care să descifreze cazul

— un personaj negativ care să fi înfăptuit crima/răpirea/furtul sau ce e acolo de rezolvat

— limbajul folosit va cuprinde elemente ce țin de investigație, termeni legali, medicinali

Cărți SF:

— ținuturi (planete, asteroizi, universuri etc.) sau personaje fictive (extratereștri, creaturi din adâncuri etc.)

— tehnologie, știință foarte apropiată de cea reală, cunoscută, care poate fi aplicată vehiculelor, construcțiilor, dar și la nivel biologic (viruși, bacterii)

Memorii:

— au la bază întâmplări reale din viața autorului și prezintă fapte și personaje bazate pe persoane reale, dar modificate astfel încât să protejeze persoanele în cauză

Literatura contemporană:

— exploatează personaje fictive în situații pe care le putem găsi în epoca contemporană sau în trecut, la modul realist, filosofic sau speculativ

— un rol esențial îl are limbajul, frazarea, subtilitățile, referințele sau simbolismul

— e genul literar care poate încălca reguli gramaticale, de structură, de formă, având libertatea absolutei creații dincolo de norme

Scenariile de film:

— au format prestabilit, ca un tipizat, de la care nu te poți abate

Lista e departe de a fi exhaustivă, nu am acoperit toate genurile.

Și am vorbit doar de literatură. Dar convenții sunt și pentru jocuri video sau board games, table top games și or mai fi și altele, dar e o zonă pe care nu o cunosc și nu știu să dau detalii. Romanele grafice și cărțile de colorat au reguli, parte în funcție de publicul țintă – copii sau adulți.

Revenind la scris. În momentul în care te decizi să scrii o poveste într-un anume gen literar, e bine să cunoști aceste cerințe pentru că cititorii le cunosc și le caută.

Dacă eu vreau o poveste SF și tu-mi livrezi o poveste de dragoste unde doar decorul e diferit de cel de pe Terra, voi fi dezamăgită. Voi considera că am fost păcălită.

E una din problemele cu care se confruntă autorii de romantasy care nu dezvoltă suficient convențiile genului fantasy, ci doar pe cele ale genului romance. Dacă te-a mâncat în fund să scrii două genuri în unul, ține cont de cerințele minime ale ambelor genuri.

O să merg mai departe cu un singur exemplu ca să fie mai simplu. Dap, o să fie fantasy.

Să zicem... că alegi ca tărâm îndepărtat, un tărâm al zânelor la care ajungi printr-un portal.

Dintr-o dată, adăugând aceste detalii, ai 2 tropes care îți vor plasa povestea în 2 sub-genuri literare:

— fae land (ținutul zânelor), lucru ce va încadra povestea la sub-categoria high fantasy

— portalul, trope care va încadra povestea la sub-categoria portal-fantasy

În funcție de care trope te folosești mai mult, acela va fi definitoriu pentru poveste și de acela te vei folosi la promovare.

Dacă portalul a fost folosit o singură dată, apoi acțiunea, descrierile, toată povestea se desfășoară în ținutul zânelor, trope există, dar nu are importanță. Un cititor care vrea să citească portal fantasy nu va fi satisfăcut doar de o simplă trecere și gata.

Dacă portalul e folosit tot timpul, există un sistem magic, o vrajă care-l deschide/închide, dacă nu toată lumea îl poate folosi, ci numai cei aleși... în fine, dacă acțiunea se desfășoară în jurul portalului care e bine descris și explorat, chiar dacă apare și ținutul zânelor, romanul poate fi clasat la portal fantasy.

Mai adăugăm un personaj pozitiv, o tânără care descoperă portalul și trece dincolo.

În funcție de care-i povestea ei, putem avea alte tropes care vor adăuga alte sub-genuri la cele existente deja.

Dacă fata pleacă să recupereze ceva care să-i salveze lumea sau viața cuiva din familie – avem the hero`s journey – epic fantasy

Dacă fata descoperă din întâmplare portalul care se deschide în preajma ei pt. că ea de fapt era din ținutul zânelor și nu era umană, avem un alt trope – self-descovey-journey. Putem avea și coming-of-age trope, dacă ea e adolescentă când pleacă și se întoarce adult (maturizată), depășind un stadiu al vârstei X și intrând în etapa Y (trope folosit mult în YA fantasy, după cum sugerează și denumirea).

Dacă se duce dincolo pentru că în vis i-a apărut un tânăr care o roagă să-l caute și să-l salveze, putem avea o poveste de dragoste între cei doi (romantasy) sau de răzbunare (poate ăla minte și o atrage în capcană și ajungi în zona grimdark sau dark fantasy).

Sunt zeci de variante, nu mai continui. Fiecare trope folosit poate schimba sub-genul literar ori se poate alătura, cu aceeași valoare, la cele existente. De asta unele cărți le vezi promovate sub diverse sub-genuri.

Cântec de gheață și foc a lui George R. R. Martin este în același timp epic fantasy, grimdark, high fantasy și historical fantasy. Seria acoperă convențiile generale ale genului fantasy, iar diversele elemente specifice + tropes dau sub-genurile respective.

Ce trebuie să fie clar.

Sub-genurile literare sunt create de tropes și au valoare comercială. E una din modalitățile de a-ți selecta publicul țintă, de a conecta mai bine cititorul cu cartea pe care și-o dorește. Un mod de a restrânge din ce în ce mai mult genul literar părinte pentru ăia care sunt așa sensibili că nu vor ca poveștile să-i mai surprindă cu nimic. Dar ăsta e alt subiect de discuție.

Convențiile sunt vechi, acceptate pretutindeni de scriitori, editori, critici pentru ca toată lumea să vorbească aceeași limbă. Da, la un moment dat poezia nu a mai fost obligată să aibă rimă, dar tot există o aranjare a textului în pagină, o întrerupe voită, calculată a versului.

Există, desigur, și zone de mijloc.

De exemplu, am auzit că genul distopic nu mai e considerat un sub-gen al genului SF, ci, pentru că s-au scris și se scriu în continuare multe povești de acest tip, l-au declarat gen literar de sine stătător. Cum alegerile acestea, de a numi ceva ca făcând sau nu parte dintr-un gen literar, nu au statut de lege, e suficient să cunoști cerințele necesare pentru a-ți încadra povestea ca distopie.

Pentru "YA dystopian novel" trebuie să-i mulțumim Suzannei Collins și seriei ei, Jocurile foamei, pentru că ea a adus prima dată adolescenți într-un univers distopic.

În același timp, o poveste distopică este una speculativă. Nu văd cum poți scrie ceva distopic fără să pleci de la întrebarea "ce-ar fi dacă...", întrebare care aparține genului SF (speculativ).

Cam la fel și cu poveștile gotice, pe care mereu le-am văzut ca aparținând genului fantasy, aflând acum că de fapt, gotic e gen de sine stătător. Convențiile genului ar fi acțiune ce se petrece în castel vechi, casă părăsită, spital abandonat, ton întunecat, melancolic sau dus spre înfricoșător fără a deveni horror.

Putem încălca convențiile?

Sigur că se poate. Deși e mai greu și nu aș îndruma pe nimeni care nu s-a familiarizat mai întâi cu cerințele genurilor.

Kafka a rupt convențiile, creând fără să știe literatura absurdului. Dar câți dintre noi suntem în stare să revoluționăm literatura?

John Harrison a inventat genul new weird, deși Jeff VanderMeer sau China Mieville sunt mai cunoscuți pentru poveștile lor care au rupt convențiile, amestecând elemente de SF, fantasy și horror.

În ultimul meu roman, Ultimul profet, am încercat (și făcut) asta cu bună știință. Dacă am dat cu el de gard și a fost greu de citit, mi-o asum în consecință. Am vrut și am creat un decor dark fantasy, personaje cu cerințele sub-genului grimdark și am mai adăugat și elemente din cosmic horror. Totul clădit pe o fundație (structură) de roman de aventură, așa cum l-am și promovat.

De ce am făcut tocana asta? Să văd ce iese. Simple as that.

Nu mă pricep să dau detalii despre ce se întâmplă cu aceste convenții în lumea jocurilor video sau a cărților de tip comics. Nu-mi sunt clare cerințele, ce tropes și clișee se folosesc, nu știu mai nimic de fapt. Pot presupune (având în vedere că jocurile au câteva zeci de ani vechime, iar poveștile câteva mii) că structura și convențiile lor, au fost preluate din genurile literare, amestecate cu vizualul și sonorul filmelor din același gen, la care s-au adăugat elemente noi pentru ca oamenii să execute mișcări, să ia decizii ca și cum ar fi actori/personaje din povestea respectivă.

Știu că înainte de jocurile video, existau gamebooks. Am mai scris despre ele cu altă ocazie, nu-mi amintesc despre o astfel de carte în limba română. Ideea era tot cea de interacțiune, de a lua singur decizii și în funcție de ele să ajungi la finaluri diferite.

Acum știu că se scriu romane de acest tip, de autori români adică. N-am citit încă, nu vreau să vorbesc despre ceva ce n-am testat, la modul dacă e o experiență plăcută sau nu. Oricum ar fi, e și ăsta un mod de a încălca convențiile.

Aaaa, și a nu se confunda cu poveștile cărora autorii lor le-au scris mai multe finaluri înainte de a se hotărî asupra unuia singur.

Cărțile cu finaluri multiple (am mai văzut folosit și termenul de finaluri alternative) conțin toate versiunile de final, iar tu ajungi la unul din ele în urma deciziilor tale pe parcursul lecturării. Poate părea puțin amețitor, că sigur trebuie să sari peste pagini sau capitole ca să rămâi pe versiunea aleasă, în același timp, clar aș citi cartea de două sau trei ori ca să văd și celelalte variante. Numai să nu fie romance.

Pleeease, pleease, dacă aveți ceva de recomandat în direcția asta, dar fără povești amoroase, chiar nu-mi pasă dacă eroina rămâne cu prințul sau cu cerșetorul.

Confuzii privind convențiile cred că apar din cauza acelor cititori plăpânzi, menționați mai devreme și a lăcomiei fără margini a companiilor implicate în vânzarea de astfel de produse, firme care sacrifică totul în numele clientului stăpân, uneori, un copil râzgâiat care dă din picioare și scuipă imediat recenzii negative la cel mai mic deranj.

Faptul că astfel de cititori vor să știe înainte a cumpăra și citi cartea, pe lângă genul literar, toate sub-genurile, tropes, clișee, arcuri narative și trigger warnings au dus la starea actuală de a nu mai ști cât e de ajuns, pe cine ajungi să ofensezi fără voie, ce și cât să spui.

De a împinge niște alegeri (de a spune anumite detalii sau nu), la statut de regulă.

E nevoie de avertizarea publicului?

Da, sigur.

Cercul ăla roșu cu +18 încă nu e folosit de ajuns și ajung cărți încadrate drept YA romance în mâinile cui nu trebuie, deși acolo e pornografie curată.

E nevoie de menționare (e suficient în descriere sau pe coperta 4) că respectiva carte conține grad de violență ridicat sau limbaj trivial? După mine, dacă e dedicată adulților (are semn de +18), nu. Ai pus mâna pe o carte care are sigur, sigur undeva, pe coperta 1, scris genul: thriller, horror, grimdark etc. Vrei să-mi spui că nu te-ai gândit o clipă că vei da de sânge și crime și tortură și subiecte greu de digerat? Nu, e doar motiv de mierloit în public și cerșit compasiune online.

Legislația privind condițiile în care se pot livra către public cărțile care conțin texte sau imagini catalogate "pentru adulți" e destul de clară. Pentru tot ceea ce pot încadra la: conținut ofensator, defăimare, instigare la ură, incitare la discriminare de orice natură și altele asemenea, nu pot da articole exacte din Constituție. Am căutat, n-am găsit. În continuare, e dificil să te pui la punct cu legislația în vigoare a României, doar când o încalci vine imediat cineva să-ți spună... necunoașterea legii nu te absolvă...

Să nu intru în furiile mele personale.

Dincolo de lege, există bun simț, morală, înțelegerea corectă a libertății de exprimare.

E o diferență dacă personajul construit de tine e rasist (vorbește și se comportă ca atare), iar tu îl prezinți ca personaj negativ, și alta dacă-l pui în lumină pozitivă sau e rasist așa, degeaba, doar ca să-ți exprimi tu pornirile, fără logică în poveste.

E diferență dacă ai în povestea ta diversitate socială pentru că lumea ta e complexă, se întinde pe o hartă care cuprinde mai multe zone geografice, asemănătoarea Terrei, și alta dacă îngrămădești într-un singur ținut toate culorile pământului, plus vreo două în plus, ca nu cumva să nu rămână careva pe afară.

Asta nu mai ține de convenția genului fantasy sau SF, ci e legat de ideologii politice și trend.

Nu sunt reguli pe care trebuie să le aplici, nu înseamnă că povestea nu mai e fantasy, e doar presiune (socială, politică, religioasă) căreia i te poți opune sau nu.